CERINȚE PENTRU CEI CE VOR SĂ INTRE ÎN MĂNĂSTIRE

”Dacă cineva s-a hotărât să lepede lumea și să intre în mănăstire, trebuie să rupă cu ea în așa fel, ca pe urmă ea să nu-l mai atragă deloc”.
Sf. Vasile Cel Mare ”Pravilele pentru monahi”

Călugăria este: dor nestins şi ceresc de a te uni cu Dumnezeu, iubire feciorelnică de Hristos, vocaţie de Mireasă a Mirelui nemuritor, căutare a liniştirii şi rugăciunii, dorinţă de a fugi de lume cu tot ce înseamnă ea, pocăinţă până la moarte, ascultare necondiţionată de stareţ şi de părintele duhovnicesc, sărăcie de bună voie şi nevoinţă a trupului, rugăciune neîncetată şi pravilă respectată cu sfinţenie.

Călugăria nu este: un refugiu în calea deziluziilor, nu e o cale a comodităţii sau a lipsei de implicare socială sau familială.

Cel care vine în Mănăstire și vrea să intre ca frate (soră) în obște, trebuie sa treacă mai multe etape de încercare.

Mai întâi starețul mănăstirii discută cu novicele și cercetează viața lui de până atunci, scopul venirii lui în mănăstire (vocație, decepție, interese personale), starea fizică si psihică, caracterul, temperamentul, aptitudinile, cunoștințele religioase, formarea spirituală, impedimente.

După săvârșirea acestei cercetări, noul venit este așezat în ascultările mănăstirii pentru începători. După o nouă perioadă de încercare, candidatul care dovedește o purtare bună și rămâne ferm în hotărârea de a deveni monah scrie o cerere de primire în mănăstire și este așezat în rândul fraților.

Apoi urmează un alt stadiu, care durează până la tunderea în monahism și se numește ”ispitire canonică”. În acest timp, fratele este considerat începător și este povățuit de stareț și de duhovnic spre toată fapta cea buna și ferirea de tot răul și a-și cerceta conștiința sa: toate gândurile, cuvintele și faptele sale descoperindu-le, nefățarnic, părintelui duhovnicesc sau starețului, și nimic nefăcând după voia sa, chiar dacă i s-ar părea că este bine, ci în toate să asculte de povățuitorul său, știind că deja se află în afara voii sale.

De acum, este trecut prin diferite ascultări, pentru a i se vădi răbdarea și înclinațiile practice. Totodată, participă cu regularitate la sfintele slujbe, pentru a se deprinde cu rânduielile bisericești. Perioada încercării este individuală și diferită la fiecare persoană în parte.

Treptele care urmează sunt:

• primirea dulamei,
• primirea rasei și a scufiei,
• tunderea în rasofor,
• tunderea în călugărie.

Începătorul le primește după măsura creșterii duhovnicești și conform hotărârii starețului și a părintelui duhovnicesc, pentru care începătorul înaintează din nou o cerere.

”Intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai puțin ca lumea. Din contra: deși călugării sunt oameni și ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-și taie voia. Și nu e ușor, bineînțeles. Dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsești neapărat mânăstirea. Să faci tu mănăstire! Să duci o viață așa cum trebuie. Și asta înseamnă că tu faci mănăstire.” 

(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbește părintele Arsenie, Editura Măn. Sihăstria Neamț, 2010)

Cei care vor să vină la mănăstire trebuie să prezinte actele de identitate și certificatul de botez.

Nu sunt primiți în mănăstire:

• minorii
• cei, сe sunt în căsătorie sau au copii minori