Scurt istoric

„Pentru viaţa monahală sunt cei la care nu e şovăială (…) fiindcă aceasta nu toţi o pot primi, ci numai cei cărora le este dat.”

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

 

     În anul mântuirii 1997 (7505 de la Facerea lumii), cu binecuvântarea ÎPS Vladimir și prin strădania părinților Andrei (Cotruța), Protoiereu Mitrofor, și Dorimedont (Cecan), Arhimandrit, a fost înființată Mănăstirea cu hramul „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”, ca schit pe lângă Mănăstirea Noul-Neamț.

     Sfântul locaș încununează astăzi, precum o podoabă strălucitoare, o istorie minunat trăită în lumina călăuzitoare a Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos.

     Tânăra obște, formată în jurul duhovnicilor de la Mănăstirea Noul-Neamț, a fost călăuzită dintru început de stareța Eufrosinia (Peșterean) -  blagocină  timp de 13 ani și iscusită în organizarea vieții monhale - și monahia Marionela, venite de la mănăstirea stavropighială Koreț din Ucraina, dar originare din Moldova.

    Prin decret mitropolitan, la 27 ianuarie 1998, monahia Eufrosinia a fost numită stareță, Protoiereul Mitrofor Andrei (Cotruța) - duhovnic, monahia Marionela – blagocină și monahia Marta (Rita Cușnir) economă. 

    Rânduiala slujbelor - Sfânta Liturghie zilnică, pravila monahală și citirea Psaltirii Neadormite - s-a statornicit după rânduiala Mănăstirii Noul-Neamț, moștenită  prin tradiție neschimbată de la Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi și de la ceilalți Sfinți părinți. 

    Momente de înaltă emoție duhovnicească au fost trăite în biserica Acoperământul Maicii Domnului la 6 aprilie 1998 când, după slujba de Priveghere a Buneivestiri, s-a săvârșit tunderea în monahism a ascultătoarei Rita Cușnir,  care a devenit monahia Marta, și a ascultătoarei Maria Pascariuc, devenită monahia Maria. Tot atunci a avut loc  tunderea în rasoforie a ascultătoarelor Veronica Țurcanu – cu numele Taisia, Natalia Tiuhta - rasofora Matrona, Lidia Cernavca – rasofora Tecla și binecuvântarea caftanelor ascultătoarelor: Tamara Franțuz, Nina Batcu, Lia Balan, Natalia Balan, Olga Zagorscaia, Nina Musteață și Albina Danov. 

    Tunderea în monahism simbolizează, în primul rând, un prinos adus Domnului din cele de căpetenie ale trupului nostru. În al doilea rând, într-un plan mai adânc, taina tunderii în monahism reprezintă înlăturarea gândurilor rele și afierosirea minții noastre lui Dumnezeu.

    La 11 mai 1998, schitul este înregistrat cu statut de mănăstire de maici, la propunerea P.S. Dorimedont (Cecan), cu hramul „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”.

    Mănăstirile, din veacuri, au fost oaze de credință, dar și de iluminare. Din veacuri, Biserica a fost școală, iar slujitorii ei dascăli. Instruirea în cadrul mănăstirii pune în valoare credința, disciplina și studiul, care stau la baza formării caracterului și a personalității. Continuând această tradiție, în septembrie 1998 se deschide Școala de Regenție pentru fete, care avea să funcționeze activat până în 2008, dăruind societății mame creștine, monahii virtuoase, dar și specialiști în domeniul muzicii bisericești.

    Un aport valoros la dezvoltarea culturii și a educației muzicale în mănăstire l-a avut compozitorul şi profesorul Ion Melnic (1934 – 2010), înmormântat în cimitirul mănăstirii. Corul monahal a participat la serbarea a 500 de ani de la trecerea în eternitate a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt la mănăstirea Putna, România la 2 iulie 2004, la Festivalul Ortodox de muzică bisericească din Constanța, în anii 2005, 2006, 2007 și 2010, la Festivalul „Hleb da Soliba” de la mănăstirea Soliba, Rusia (2018).

    O tradiţie duhovnicească şi culturală a mânăstirii este participarea corului în cadrul Zilelor Mateevici, desfăşurate în fiecare an între 26-31 martie, în satul Zaim, la Casa-muzeu „Alexei Mateevici”.

    Corul a imprimat 6 CD-uri: „Steaua sus răsare” – colinde vechi interpretate de maici pe 4 voci; „Cântări duhovniceşti” – cântări din slujbele Vecerniei şi Utreniei; „O, Răstignitul meu Iisuse” – cântări ortodoxe; „Pentru Tine, Doamne” – slăviri creştine armonizate; slăviri creştine în limba rusă şi „Cântări patriotice”, care cuprind o culegere de cântece compuse de compozitorul Ion Melnic, pe versurile marilor poeţi M. Eminescu, G. Coşbuc, A. Mateevici, precum și pe versuri populare.

    La 6 octombrie 1998, Starețul mănăstirii Noul-Neamț, Arhimandritul Dorimedont a fost hirotonit episcop, înființând Eparhia de Edineț și Briceni. În scopul îmbunătățirii vieții duhovnicești din Nordul Moldovei, Egumena Eufrosinia, împreună cu câteva surori au fost binecuvântate la mănăstirea Călărășeuca, raionul Ocnița.

    Monahia Marta Cușnir, aleasă de obște prin vot unanim la adunarea de obște din aprilie 1999, este noua stareță a mănăstirii „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”. La 04 decembrie 1999, de sărbătarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, monahia Marta a fost numită Egumenă, cu dreptul de a purta Cruce de Aur.

    În 19 septembrie 2002, de sărbătoarea Minunea Sfântului Arhanghel Mihail, la prima vizită a ÎPS Vladimir, Monahia Marta este decorată cu Crucea de Aur; în 2006 este numită Egumenă, în 2012 primește înalta distincție bisericească Crucea cu pietre scumpe, iar la sfințirea bisericii „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, 15 iulie 2015 - Toiagul de Egumenă.

    Hărăzită de Dumnezeu cu înțelepciune și un munte de răbdare, reușește să călăuzească o obște numeroasă, să dezvolte darurile lui Dumnezeu în fiecare om, semănând sămânță duhovnicească în fiecare suflet, îngrijindu-se să dea rod la vreme potrivită, revărsând peste toți duhul păcii și al iubirii necondiționate.  

    Ctitorul principal și fondatorul al acestei mănăstirii este duhovnicul Arhimandrit Andrei (Cotruța), fost inspector și profesor la Seminarul Teologic de la mănăstirea Noul-Neamț.

    În persoana părintelui Andrei, crucea de duhovnic nu a fost doar îndrumarea duhovnicească a obștii monahale și enoriașilor, ci și jertfirea zilnică în administrarea, aprovizionarea și organizarea construcției ansamblului mănăstiresc.

    Râvnind viața monahală, părintele Andrei este tuns în monahism în 2013, cu numele Andrei, în cinstea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, iar în iulie 2015 este ridicat la rangul de Arhimandrit.

    Cu puterea cuvântului și darul rugăciunii, prin răsturnarea gândurilor și schimbarea inimii, părintele a întors la credință multe suflete, iar râvna sa pentru liturghisire zilnică revarsă har și binecuvântare peste întreaga mănăstire.

    Urmând Sfântului Antonie, monahii socotesc munca drept un mijloc potrivit pentru a feri mintea de risipiri, drept o formă de asceză, dar și ca pe o slujire făcută societății și un izvor de venituri necesare pentru facerea de milostenii.

    Ansamblul arhitectural al mănăstirii include:

• Biserica principală (2000-2017);
• Izvorul Maicii Domnului (2005);
• Școala Duminicală pentru copiii din satele învecinate (2005-2010);
• Gospodăria mănăstirii - schit în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, cu paraclisul Sfântului Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului (2006);
• Biserica de lemn cu hramul Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt (2007-2010);
• Parcul plantat pe suprafața de 2 ha cu arbori decorativi (2007);
• Cimitirul mănăstiresc (2008);
• Arhondaricul mănăstirii „Cuviosul Paisie” (2010);
• Casa maicilor (2010-2015) cu paraclisul „Cuvioasa Parascheva”;
• Liceul Teoretic cu profil arte pentru fete (2017) cu săli de clase și sală de conferințe;
• Poarta din lemn în stil moldovenesc la intrarea principală în mănăstire, cu amenajarea răstignirii de piatră sfințită în 2014 de ÎPS Vladimir;
• Urmând tradiția de veacuri a monahismului ortodox, au fost înființate ateliere în bloc auxiliar: de croitorie, broderie, țesătorie și tricotat (2015);
• Casă pentru preoți (2017-2019).

    În istoria sa de peste două decenii, obştea a cunoscut o creştere constantă, numărând în prezent 60 de viețuitoare. Viaţa mănăstirii este chinovială (de obşte), maicile ocupându-şi timpul zilei după vechea rânduială, o parte în slujbă la biserică, o parte la diferite ascultări (munci) şi o parte pentru rugăciune privată.

    Rostul monahului în această lume, după tradiţia creştin-ortodoxă, este acela de a lucra pentru mântuirea proprie şi de a se ruga pentru pacea lumii şi mântuirea tuturor oamenilor.

    Mănăstirea a devenit un loc căutat de pelerini, pentru slujbele săvârşite aici, pentru un sfat de la duhovnici sau pentru un ceas de linişte.

    În măsura posibilităţilor, ne străduim să fim gazde bune, oferind pelerinilor ceea ce avem noi: aerul curat de pădure, frumuseţea slujbelor divine şi o masă tuturor celor care bat calea până la noi. Ospitalitatea nu este o slujire uşoară (cere organizare, efort, cheltuială), însă bucuria pelerinilor devine şi bucuria noastră.

    Cu fiecare din noi, cei apăruți în această lume, se înfăptuiește un plan al lui Dumnezeu. Așijderea, prin zidirea acestei mănăstiri, prin slujbe, sfinte rugăciuni și  prin săvârşirea tainelor, îi urmăm în toate Domnului Dumnezeu.

 „Calea cea sfântă a Domnului nici nu e neumblată, nici nepietruită, nici nemarcată, ca să ne putem plânge că nu o vedem sau nu o cunoaştem. Pe această cale au trecut sfinţii apostoli, sfinţii mucenici şi mărturisitori, sfinţii împăraţi Creştini şi patriarhi, sfinţii pusnici şi sihaştri, şi alte mii şi mii, milioane şi milioane. Pe calea sfântă, Dumnezeu blagosloveşte norodul Său sfânt. (...) Să ne adunăm în jurul Bisericii neamului nostru precum copiii în jurul maicii. Hristos e miezul Bisericii. Iar Hristos este nebiruit şi de neînvins. Lui, slavă şi laudă, împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, în veci. Amin.” - Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei.