Pomenirea Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva
Viața curată, împletită prin rugăciune și fapte bune, tinerețea care strălucește peste veacuri precum lumina din candelele fecioarelor înțelepte, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugăciune și priveghere, la căutarea bucuriei pe care o aduce în inimi prezența Duhului Sfânt. Simbol al frățietății ortodoxe, Sfânta Parascheva, luminătoarea casnică a Moldovei, prăznuită în fiecare an, la 14/27 octombrie, în Biserica Ortodoxă de pretutindeni este cinstită în mod deosebit în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde mulțimea de minuni și vindecări pe care le-o oferă tuturor credincioșilor, care-i cer ajutorul, este un izvor nesecat de bucurii.
Cuvioasa Parascheva a trăit în prima parte a celui de-al unsprezecelea secol. Sfânta s-a născut în Imperiul Bizantin la Epivata – actualul oraș turcesc Selimpașa, pe țărmul Mării Marmara, la 50 km vest de Istanbul. Numele ei, Paraskevi în greacă, sau Petka în slavonă, desemnează a cincea zi a săptămânii, vineri. Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii și milosteniei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea față de cele sfinte și pentru cultura sa deosebită.
Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o biserică a Precistei” a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.
Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a retras „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ținutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârșire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăția sufletului și de răspuns județului (judecății n.n.) ce va să fie”. Ea „pururea suspina și nepărăsit tânjea cum își va înfrumuseța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de lumina și de bucuria cea fericită. De aceasta ... ochii de lacrimi îi erau întunecați pururea”.
Într-una din nopțile sale de rugăciune, un înger al Domnului i-a vestit să se întoarcă în locurile natale. A mers mai întâi în pelerinaj la bisericile și mânăstirile de la Constantinopol, apoi s-a întors în Epivata, trăind în aceeași rânduială monastică. A trecut în pace la Domnul, necunoscută fiind de nimeni.
După mai multe secole, cu ocazia înmormântării unui marinar s-au aflat sfintele ei moaște, dar nu au fost scoase din pământ. S-a arătat în visul a doi credincioși, Gheorghe și Eftimia, și astfel sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt și așezate cu mare cinste în biserica Sfinților Apostoli din Epivata. În timpul lui Ioan al II-lea Asan au fost mutate la Târnovo, iar apoi, în cel de-al paisprezecelea secol la Belgrad Cucerirea Belgradului de către Soliman Magnificul la începutul celui de-al șaisprezecelea secol a reprezentat motivul pentru care sfintele moaște au fost duse la Constantinopol în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Panmacaristos, la vremea aceea catedrală patriarhală. În anul 1641, în timpul domnitorului Moldovei Vasile Lupu, Sfintele moaște au fost dăruite Moldovei, fiind așezate în sfânta mănăstire Trei Ierarhi. De aici, cu binecuvântarea Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, au fost mutate în catedrala mitropolitană din Iași.
Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni, viața de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfințenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire și apropiere între toți cei care mărturisesc și viază întru aceeași credință. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul Cuvioasa Parascheva nu numai în Moldova, dar și în Transilvania și în Țara Românească.
Părintele Cleopa Ilie de la Sihăstria, Neamț, întotdeauna venea şi mulţumea Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva că l-a scăpat de toate urgiile prin care a trecut, fiind fugar mai mult de unsprezece ani. Când se afla lângă raclă ‒ cum adeseori spunea părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan de la Sihăstria, că se întâmpla ‒, a avut parte de una dintre minunile care s-au întâmplat la moaştele Sfintei: o femeie, plângând, l-a rugat s-o lase să-i dăruiască Sfintei o pernuţă, drept mulţumire pentru ajutorul pe care l-a primit în urma rugăciunilor. I s-a îngăduit să treacă, după care unii dintre ei au observat cum Sfânta a ridicat capul pentru ca femeia să-i așeze pernuţa în raclă.
Prin marea milostivire a Bunului Dumnezeu și a Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Sfânta noastră Mănăstire a primit în dar, prin mijlocirea Arhimandritului Melchisedec Velnic, stareț al Sfintei Mănăstiri Putna, una dintre pernuțele care s-au aflat sub capul Cuvioasei Parascheva, spre ocrotire și binecuvântare a viețuitorilor și a pelerinilor Mănăstirii Marta și Maria.
De asemenea în cinstea Cuvioasei noastre maici, în incinta Mănăstirii a fost înălțat un Paraclis, spre pomenirea și aducere de mulțumire Sfintei Parascheva, pentru toate binefacerile și minunile săvârșite.