Sfintele Mironosițe Marta și Maria

 SFINTELE FEMEI MIRONOSIȚE

"Mironosiţă" este un cuvânt de origine slavă care înseamnă "purtătoare de mir".      

Evangheliile sinoptice amintesc de "Maria Magdalena şi cealaltă Marie" (Mt. 27,61; 28,1 şi urm.), "Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, Salome" (Mc. 16,1 şi urm.), "Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele" (Lc. 24,1-11): a treia zi după îngroparea Domnului ele merg în zori "ca să vadă mormântul" (Mt. 28,1) şi "să-i ungă trupul cu miresme" (Mc. 16,1; Lc. 24,1). Citim astfel în Sinaxarul praznicului că acestea s-au numit Mironosițe, deoarece «înainte de înmormântare unseseră cu miruri Trupul Domnului după obiceiul iudeilor. Din pricina faptului că începea sărbătoarea, nu facusera lucrul așa cum se cuvenea». Ungerea trupului mort cu aromate simboliza cinstirea lui şi dorinţa de a împiedica descompunerea acestuia.

Tradiția ne vorbește și de alte mironosițe, cum ar fi Veronica, cea care i-a şters faţa lui Iisus pe drumul crucii, iar chipul Lui s-a întipărit pe năframa ei.

Femeile mironosiţe sunt primele care L-au văzut pe Domnul Iisus Hristos înviat și vestitoare ale Învierii către ucenicii Domnului (Mt. 28,9-10; In. 20,1-18). De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur le numeşte „Apostolii Apostolilor“. Hristos Cel înviat Se arată pentru prima dată Mariei Magdalena, care s-a întors de la mormânt „vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul“ (Ioan 20, 16). Adevărul Învierii Domnului a fost binevestit de îngerul prezent la mormântul Lui şi celorlalte femei mironosiţe (cf. Matei 28, 5-7, Luca 24, 4-7), însă, pe când se întorceau ele să mărturisească acest adevăr ucenicilor Domnului, Însuşi Iisus Hristos Cel înviat „…le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat“ (Matei 28, 9).

În Slujba Învierii, textul liturgic le prezintă pe femeile mironosiţe ca fiind de Dumnezeu înţelepţite: „Femeile cele de Dumnezeu înţelepţite, cu miruri către Tine au alergat; şi, bucurându-se, s-au închinat Ţie, Dumnezeului celui viu, pe Care, ca pe un mort, cu lacrimi Te căutau; şi Paştile cele de taină, ucenicilor Tăi, Hristoase, le-au binevestit».

Înainte de răsăritul soarelui, femeile purtătoare de miruri au venit la mormânt. Dar, spre surprinderea lor, au văzut că piatra de la uşa mormântului, care era foarte mare, fusese răsturnată. Inima lor era cuprinsă de spaimă şi de uimire, de durere că nu L-au aflat şi de mirare de cele întâmplate. Şi, intrând ele în mormânt, au văzut un tânăr şezând, în haine strălucitoare, care le-a dat vestea cea mare a Învierii lui Iisus Hristos.

Imnografia Bisericii exprimă cu multă claritate şi în duh poetic aceste lucrări ale femeilor purtătoare de mir şi finalitatea acţiunii lor.

„Foarte de dimineaţă, mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi Învierea“ (Troparul Învierii de la slujba Utreniei).

Sau: „Mironosiţele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Căci ca un Dumnezeu a înviat din mormânt“ (Alt tropar al Învierii de la aceeaşi slujbă).

Femeile s-au străduit, au cheltuit ca să cumpere mirul, dar el a rămas nefolosit. Dumnezeu însă le-a primit darul; Dumnezeu primeşte şi intenţiile omului, nu primeşte numai faptele omului.

De ce, oare, femeilor mironosiţe li s-a dat prilejul sau privilegiul de a fi cele dintâi martore şi mărturisitoare ale Învierii lui Hristos? De ce ele au pornit lucrarea de a binevesti evenimentul biruinţei vieţii asupra morţii?

Nu întâmplător femeile mironosiţe au fost răsplătite cu favorul de a se întâlni cele dintâi cu Iisus Cel înviat şi de a primi de la El porunca propovăduirii Învierii Sale. Ele au fost mereu alături de Hristos, nu numai în momentele de bucurie şi de fericire de a fi în preajma Mântuitorului, ci şi atunci când toţi L-au părăsit şi când Domnul a fost trădat, vândut, umilit, răstignit şi îngropat. Ele au fost statornice în iubirea şi fidelitatea lor faţă de Învăţătorul suprem. Dacă ele au fost cele dintâi la picioarele crucii lui Hristos, tot ele au fost învrednicite de a fi cele dintâi binevestitoare ale Învierii Sale. Din răsplătirea întâietăţii femeilor mironosiţe în lucrarea lor de propovăduire a Învierii, ne putem da seama cât de importantă este înaintea Domnului Hristos statornicia în iubire şi credinţă.

De aceea, ele s-au bucurat din partea lui Hristos Cel înviat de o întreită răsplătire: aşa cum am văzut mai sus, ele au aflat cele dintâi despre Învierea lui Hristos; ele L-au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat şi tot ele au au avut misiunea să fie cele dintâi binevestitoare ale Învierii Sale. Îndemnul dat de femeile mironosiţe Apostolilor să propovăduiască Învierea este redat într-o altă cântare bisericească:

„Zicând purtătoarelor de miruri: bucuraţi-vă! Plângerea strămoaşei Eva o ai potolit cu Învierea Ta, Hristoase, Dumnezeule; iar Apostolilor Tăi a binevesti le-ai poruncit, că Mântuitorul a înviat din mormânt.“ (Condacul Duminicii Mironosiţelor)

După cum spune Sfîntul Grigorie Palama, faptul că Hristos S-a arătat mai întîi femeilor mironosițe are un profund înțeles teologic. Sfîntul Grigorie învață că Învierea lui Hristos este înnoirea și învierea firii omenești, rezidirea și reîntoarcerea la viața fără de moarte pe care a avut-o primul Adam. Eva a fost aceea care a adus lui Adam vestea căderii, iar acum tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii.

În acest fel s-a făcut reașezarea firii femeiești pe locul avut înainte de păcat. Nimeni nu o mai poate învinui acum pe femeie de încălcarea poruncii și de cădere. Așadar, mironosițele au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor.

Femeile mironosiţe au rămas fidele crezului lor şi după moartea lui Iisus Hristos, dorind să împlinească, după lege, tot ceea ce prevedea aceasta, mergând nu numai până la moartea Învăţătorului lor, ci şi dincolo de ea. Dar, în loc de a se întâlni cu un mort, ele s-au întâlnit cu Dătătorul vieţii. Nedumerirea, teama, uimirea, dar şi bucuria au fost copleşitoare în sufletele lor. Evanghelistul Matei ne relatează că, pe când femeile mironosiţe au mers spre Apostolii Domnului, pentru a le aduce vestea Învierii lui Hristos, ele au fost întâmpinate de Însuşi Domnul Cel înviat din morţi, adresându-li-se cu cuvintele: „Bucuraţi-vă! Iar ele au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat“ (Matei 28, 9).

Calitatea principală, esenţială, a femeilor mironosiţe a fost aceea de a fi martore şi mărturisitoare ale Învierii lui Hristos. Aceasta a fost misiunea covârşitoare a vieţii lor, ca răsplată pentru credinţa, iubirea şi perseverenţa lor în urmarea lui Hristos. Această misiune de a propovădui Învierea este nu numai covârşitoare, ci şi plină de responsabilitate şi de cinste. Căci a fi mărturisitor al Învierii lui Hristos înseamnă a fi în slujba vieţii; înseamnă a promova viaţa la înălţimea la care a ridicat-o Iisus Hristos, Biruitorul morţii, al păcatului şi al iadului.

VIAȚA SFINTELOR MIRONOSIȚE MARTA ȘI MARIA

Aceste două sfinte femei, surori ale lui Lazăr, prietenul lui Hristos, locuiau în Betania, un sat aflat la mică distanţă de Ierusalim. Într-o zi Hristos a fost primit în casa lor. Marta, cea mai mare, se silea slujind Învăţătorului şi, văzând că sora sa, Maria, rămânea tăcută la picioarele lui Iisus ascultând vorbele sale dumnezeieşti, spuse pe un ton mâniat: "Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute". Dar Domnul îi răspunse: "Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie" (Luca 10: 38-42) (De aceea Părinţii au considerat pe Maria drept chip al contemplaţiei, de preferat faţă de fapta virtuţii reprezentată de Marta).

Mai târziu, cu puţin timp înaintea Patimilor, Lazăr se îmbolnăvi şi muri. Cele două surori trimiseră la Iisus să fie înştiinţat, dar El nu ajunse în Betania decât patru zile mai târziu. Marta se grăbi de îndată în întâmpinarea lui, în timp ce Maria rămase acasă, unde numeroşi prieteni şi rude veniseră să le mângâie. Domnul o asigură că fratele său avea să învieze, iar Marta îşi arată credinţa faţă de El ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi o chemă pe sora sa şi se duseră împreună până la mormânt. La chemarea lui Iisus, cel înmormântat ieşi, cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză iar faţa acoperită de un giulgiu (Ioan 11).

Cu şase zile înainte de Paşte, o masă mare i-au pus lui Iisus în Betania, în prezenţa lui Lazăr. Marta se silea ca de obicei slujind la masă, în timp ce Maria, luând o litră de mir de mare preţ, unse picioarele Domnului şi le şterse cu părul ei. Cum Iuda, cel zgârcit, se arăta nemulţumit de o asemenea risipă, Domnul îi spuse că pentru îngroparea Lui îi păstrase ea mirul acesta (Ioan 12).

După Înălţare, Marta şi Maria însoţiră pe Lazăr pentru a răspândi Vestea cea Buna a Învierii.

Ele slujeau Mântuitorului din avutul lor, și au fost o familie primitoare de străini și milostivă. De multe ori au găzduit pe Mântuitorul Hristos cu apostolii și ucenicii. În Evanghelie se povestește o întâmplare când, aflându-se la ele în casă, Hristos ținea un cuvânt de învăţătură, iar Maria stătea jos la picioarele Lui și-I asculta cuvintele dumnezeiești.  Maria, luînd mir curat şi preţios, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul ei, iar casa s-a umplut de mireasmă.

Sora Mariei, Marta, se silea cu multă slujire să pregătească un ospăţ mare, dar, neajutată de sora ei, i-a zis lui Iisus: „Doamne, au nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să mă ajute.” Hristos, însă, a atenţionat-o pe Marta: „Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești. Dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea.” (Ev. De la Luca, cap. 10; 40-42).

Iisus Hristos a iubit pe Marta şi Maria şi pe fratele lor Lazăr, pe care l-a înviat a patra zi din mormânt, cum relatează Ev. Ioan, cap. 11.

În perioada de prigoană asupra Bisericii din Ierusalim, Marta şi Maria l-au ajutat pe Sf. Lazăr în propovăduirea Evangheliei pe insula Cipru, unde acesta a fost episcop timp de 30 de ani.

În conștiința creștină, Marta și Maria le întruchipează pe  surorile care-L găzduiesc pe Dumnezeu. Marta preînchipuie munca sau slujirea mâinilor, iar Maria  contemplarea și rugăciunea. Îi este plăcută Domnului grija și slujirea, însă rugăciunea rămâne „partea cea bună”. 

Surorile Marta și Maria reprezintă un model de viețuire creștină, dar, mai ales, un model de viețuire monahală. Pentru că, în mănăstire, aceste îndeletniciri primordiale se întrepătrund, lăuntric și inseparabil: munca și slujirea Martei, numită ascultare, și rugăciunea Mariei.

Sfintele Femei Mironosițe, cele ce au vărsat lacrimi la mormântul lui Hristos, s-au sfințit întru cereasca Sa împărăție. „Pentru  ale lor rugăciuni, Mântuitorule Înviat, miluiește-ne pe noi, mântuiește-ne pe noi, ca să te slăvim pe Tine, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, Treimea cea deoființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

CINSTIRE

Pentru a preamări dragostea fierbinte a acestor femei pline de evlavie şi dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, Sfânta Biserica a hotărât ca a treia duminică după sfintele Paști, cât şi săptămâna care urmează,  să fie închinate Sfintelor Femei Mironosiţe. Pomenirea femeilor mironosițe este o zi de cinste, de elogiu și de sărbătorire a tuturor femeilor creștine, urmașele femeilor mironosițe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinței, sufletul familiei; este Ziua femeilor creștine.

De aceea, se cuvine ca în această zi a "Duminicii Femeilor Mironosiţe" să ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie pentru Hristos şi pentru Biserica Sa. 

IMNOGRAFIE

Troparul Sfintelor Femei Mironosiţe, gl. 2

 Mironosiţele femei, stând lângă mormânt,

Îngerul a strigat: Mirurile morţilor sunt cuviincioase,

iar Hristos putrejunii S-a arătat străin, ci strigaţi:

Înviat-a Domnul, dăruind lumii mare milă

Condac,gl. 2

Zicând purtătoarelor de mir:„Bucurați-vă”, plângerea strămoașei Eva o ai potolit cu Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule; iar Apostolilor Tăi le-ai poruncit a binevesti că Mântuitorul a înviat din mormânt!