Nașterea Maicii Domnului
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, este prăznuită la 8/21 septembrie. Se şi cuvenea, de altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului nou bisericesc, Maica Domnului fiind sfinţenia omenească cea mai înaltă, cunoscută şi cinstită în Biserică.
Este drept, ştirile Bisericii privind sărbătoarea de astăzi nu se întemeiază pe Scriptura canonică, ci în întregime numai pe Tradiţia Bisericii, dar pentru acesta, ea nu este mai puţin îndreptăţită. Astfel, din Tradiţie ştim că părinţii Maicii Domnului erau Drepţii Ioachim şi Ana; tot din Tradiţie ştim că erau sterpi şi că erau în vârstă. În sfârşit, din Tradiţie, de asemenea, aflăm că ei doreau totuşi, aprig, un copil şi că Maica Domnului a fost rodul rugăciunilor, lacrimilor şi frângerilor inimii părinţilor ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască pe umeri: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi aşa a venit pe lume aceea ce a fost, este şi va fi, fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii noastre a tuturora, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât Serafimii, căreia, rugându-ne, îi zicem: „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin”.
Troparul
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnica.
Condacul
Ioachim şi Ana din defăimarea nenaşterii de fii, şi Adam şi Eva din stricăciunea morţii s-au izbăvit, Preacurată, prin sfânta naşterea ta. Aceasta o prăznuieşte şi poporul tău, de vina greşelilor izbăvindu-se când striga către tine: Cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu şi hrănitoarea Vieţii noastre.