Acoperământul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului (popular, pe filieră slavo-rusă: Pocrovul) este o sărbătoare a Maicii Domnului care se prăznuiește la 1/14 octombrie, în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, pe timpul împăratului Leon al VI-lea „Filozoful” (886 - 912), când Sfânta Fecioară s-a arătat, în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.

În tradiția greacă, țin această sărbătoare îndeosebi călugării din Sfântul Munte Athos. Prin secolul al XII-lea, sărbătoarea a fost introdusă în Rusia, unde a căpătat o mare popularitate, iar de la aceștia a trecut și la români, prăznuindu-se mai mult în mănăstiri. În ultima vreme, sărbătoarea a început să fie din ce în ce mai cunoscută și mai populară, numeroase biserici și mănăstiri purtând acest hram.

SEMNIFICAȚIE

Sărbătoarea amintește de apariția Maicii Domnului în cartierul Vlaherne (Blachernae) din Constantinopol în secolul al X-lea. La sfârșitul vieții Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos (Andrei din Constantinopol), acesta, împreună cu ucenicul său, Sf. Epifanie și cu mai mulți credincioși au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf. Ioan Botezătorul și cu mai mulți alți sfinți și îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. Biserica palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului - cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.

În acea vreme, Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii. Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.

PRĂZNUIRE

Acoperământul Maicii Domnului este prăznuit cel mai fervent în Bisericile de tradiție slavă, poate și pentru că Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos este considerat de aceștia ca fiind de origine slavă, dar mai degrabă datorită circumstanțelor specifice. Prima prăznuire a Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă Rusă cunoscută datează din secolul al XII-lea.

Prăznuirea minunatei ocrotiri a Maicii Domnului începe cu o priveghere în care sunt prezente elemente similare cu cele ale praznicelor mari ale Maicii Domnului. Totuși, sărbătoarea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului nu are însă o perioadă de dupăprăznuire.

ICONOGRAFIE

În icoana Acoperământului Maicii Domnului sunt îmbinate două evenimente petrecute în vechea biserică din Vlaherne din Constantinopol la câteva secole distanță.

Icoana Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului o înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu stând deasupra credincioșilor, cu mâinile ridicate la rugăciune. De cele două părți sunt înfățișați îngeri. Mai jos, în partea dreaptă a icoanei sunt cel mai adesea înfățișați Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie, care au văzut-o pe Maica Domnului în biserica din Vlaherne, iar alături de ei sunt înfățișați cei doisprezece Apostoli, episcopi, sfinte femei, monahi și mucenici, iar Maica Domnului îți întinde maforionul asupra credincioșilor adunați. Sf. Epifanie poartă pe sub manta o tunică, și face gesturi de uimire la vederea minunatei apariții a Maicii Domnuluiș Sf. Andrei este înfășurat doar într-o manta.

Sub imaginea Maicii Domnului, în centrul icoanei stă un sfânt tânăr, îmbrăcat într-un stihar diaconesc. În mâna stângă poartă un sul de hârtie desfășurat, pe care este înscris textul condacului în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care se cântă la Nașterea Domnului (Fecioara astăzi...). Acesta este Sf. Roman Melodul, cunoscutul imnograf a cărui pomenire se face în aceeași zi, pe 1 octombrie. Acesta este însoțit de corul Bisericii și alături de el se găsesc și împăratul Leon Înțeleptul, împreună cu împărăteasa și patriarhul Constantinopolului.

Este posibil ca icoana Sfântului Acoperământ, care apare relativ târziu în iconografia ortodoxă să fie influențată de reprezentarea occidentală a Maicii Domnului - Maica Milostivirii (Mater Misericordiae), foarte populară în secolele XIII-XVI în Occidentul creștin.

IMNOGRAFIE

Tropar (glasul al 4-lea):

Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim. Umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând spre cinstită icoana ta, cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău acoperământ și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac (glasul al 3-lea):

Fecioara astăzi înainte stând în Biserică, și cu cetele sfinților, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu ierarhii se închină și cu apostolii cu proorocii dănțuiescș că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci.