Biserica Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
În anul 2007, 30 august, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a sfințit locul pentru biserica cu hramul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din incinta mănăstirii.
Cu binecuvântarea Starețului Arhimandrit Melchisedec (Velnic) al Sfintei Mănăstiri Putna, biserica a fost realizată în stil moldovenesc ștefanian în atelierele acestei mănăstiri, folosindu-se îmbinări de lemn în coadă de rândunică. Autorul proiectului este monahul Cleopa (Roșu), sub supravegherea căruia au decurs lucrările de construcție a bisericii. Pictura de pe catapeteasmă este realizată la Mănăstirea Putna.
Biserica este ctitoria d-lui Ioan Viorel și a d-nei Maria Știrban din jud. Suceava, România, care au fost susținuți și de alți oameni de bună-credință din zona Putnei.
Icoana Maicii Domnului „Prodromița” și icoana Mântuitorului Hristos în chivote de lemn, pictate la Mănăstirea Prodromu, Sf. Muntele Athos, sunt donația d-nei Maria Știrban.
Prima slujbă a fost oficiată în 2010, la 12 decembrie.
În data de 15 iulie 2015 a fost sfințirea bisericii de către PS Ioan Moșneguțu, Episcop de Soroca, cu un sobor de preoți.
Anual, în ziua prăznuirii Sf. Voievod Ștefan cel Mare, pe 15 iulie, se săvârșește slujba hramului în altarul de vară din fața bisericii, iar credincioșii, în semn de evlavie, se împodobesc în haine naționale.
În biserica Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt slujbele sunt oficiate în fiecare duminică și de sărbători, după programul stabilit.